Rezultate pentru eticheta "campion mondial"
CONSTANŢA. Drumul până la aur, presărat cu sacrificii. Cristi ne arată cum se antrenează un campion în ciuda faptului că oraşul nu are locuri special amenajate: ''Iarna trecută ne-am încălzit foarte greu''
Dacă îți dorești să urmezi o carieră în sport, este important să alegi o activitate fizică potrivită pentru felul tău de a fi, astfel încât să poți obține cele mai bune rezultate. Acestea sunt sfaturile antrenorilor și sportivilor de performanță pentru viitorii tineri care vor să îmbrățișeze această carieră. Campion național și balcanic la atletism, disciplina triplusalt, Cristi ne-a dezvăluit care sunt secretele care duc la performanță, dar și ce presupune viața unui atlet.
Constănțeni cu care ne mândrim. La doar 20 de ani, Ștefan este campion mondial și european la kickbox: „Am și grupe de elevi pe care îi antrenez”
„Kickbox-ul este o parte din mine”, așa își începe povestea Ştefan, un tânăr care practică acest sport de la vârsta de patru ani. Viața extrem de activă și trăită după reguli stricte l-a făcut pe băiat să se orienteze către mediul militar și să aleagă o carieră în Armata României.